România a acceptat sa se împrumute 4 miliarde de euro de la Comisia Europeană pentru acoperirea deficitului suplimentar generat de cheltuieli temporare cu caracter social de tip one-off.

Vom plăti 15 de ani la acest împrumut.

Şi aici apare absurdul.

Peste 35% din beneficiarii sprijinului de tip one-off din anul 2020 vor fi pensionari într-o perioada de 10 de ani.

În acest context ei vor trebui sustinuti la randul lor prin sistemul de asistenţă socială care va înregistra deficite continue ca efect al sistemului de pensii de tip Bismarck necorelat cu rata natalităţii şi durata de viaţă. Ei nu vor mai putea achita datoria pentru ca nu mai asigura productivitate curentă şi valoare adăugată viitoare a capitalului şi veniturilor, fiind beneficiari de sprijin.

Şi uite aşa, efortul dar şi costul, practic se dublează: statul plateste datoria din economia curenta iar în paralel plateste si pensia tot din economia curenta.

Costul este dublu.