15 august, între recunoștință, credință și tradiția Marinei Române 
În ajunul Zilei Marinei Române, viceprimarul municipiului Constanța, domnul Costin Răsăuțeanu, a participat la ceremonia militară și religioasă dedicată Zilei Recunoștinței, desfășurată pe faleza din Constanța, unde a depus o coroană de flori în memoria celor care și-au dedicat viața și cariera României.
Ziua de 15 august are, pentru Constanța și pentru întreaga comunitate marinărească, o puternică încărcătură simbolică. Este Ziua Marinei Române, dar și sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Este o zi în care se întâlnesc credința, tradiția și recunoștința față de cei care au dus mai departe, cu onoare, spiritul Marinei Române.
„Recunoștința noastră se îndreaptă către toți cei care, prin curaj, responsabilitate și devotament, au pus binele țării mai presus de ei. Către marinari, veterani și familiile lor, care au cunoscut sacrificiul și au rămas uniți în momentele grele. Îi cinstim pe cei care nu mai sunt printre noi și le mulțumim celor care, și astăzi, își fac datoria cu aceeași responsabilitate. Le suntem recunoscători și îi păstrăm în memoria noastră.
Este, totodată, o zi importantă pentru credincioși, în care o cinstim pe Maica Domnului și ne îndreptăm gândurile către credință, familie și către cei dragi”, a declarat viceprimarul municipiului Constanța, Costin Răsăuțeanu.
La Constanța, Ziua Marinei este mai mult decât o sărbătoare. Este parte din identitatea și istoria orașului, din legătura sa profundă cu marea.
La mulți ani, România! La mulți ani, marinarilor români! La mulți ani tuturor celor care poartă marea în suflet!