Oamenii acestia care devin mai performanti o fac in nume si control propriu… al propriului psihic. Simona, a invatat in timp real,  in timpul finalei de la Paris, asta am observat cum si in ce fel este ea un om puternic psihologic, asa zis-ul profil de campion.

Cand te joci cu ceea ce inseamna latura ta care da pe din afara(excesul), cand provoci in directia noutatii, cand iti asumi un mic rol, doar pentru privilegiul de a vedea pentru o secunda dintr-un alt unghi, atunci esti un om care poate trece mult mai usor peste fatalismul autosugestiei si al memoriei(esecul). Mi-a placut sa vad ca Simona, “o fata cinstita si curajoasa” incerca sa invete si ea din jocul tragerii de timp, practicat cu succes de Sharapova.

A fost foarte simpatica in vreo 2-3 gesturi mici pe care le-a incercat. Cu siguranta ideea nu e sa devii alt om(lucru imposibil oricum) ci ideea e ca, este util sa vezi si cu alti ochi, decat ochii care iti coplesesc mintea si te ingenuncheaza dupa o decizie a arbitrului cu care nu esti de acord. Arbitrul este cumva un concept social, este regula jocului, pe care nu o poti schimba, pe care o iei data. Altfel, toate schimbarile sunt in interior. M-am bucurat de meciul romancei noastre, cum m-am bucurat si de parcursul exceptional de la Wimbledon si m-am emotionat, pentru ca m-am substituit ei, m-am simtit pe rand mai putin glam, mai putin performant, luat peste picior, runner-up, etc.  Asta nu ma face sa ma exaltez sau sa ma incant la isterii nationale vomitive de tip “B1TV”

Faptul ca ceea ce numim “empatie” este de fapt retrairea in timp real a propriilor evaluari, din spatele televizorului, e un lucru pozitiv, in mana celor care inteleg de unde vine si unde se duce emotia. Este un efort in mare parte privat, prea putin fluidizat sau influentat de un trend local, de o infrastructura sportiva.

Asa cum fiecare punct, in tenis, trebuie sa descarce emotie, asa Simona imi pare un om care stie bine asta mai bine ca toti sportivii pe care ii stiu.
Am observat repetitia aproape mecanica, pe parcursul turneului, in interviuri, a dorintei Simonei de a “se bucura de meci”, lucru care, dupa parerea mea, era, evident, fara putinta.

Experienta(alternativa) este cea care naste naturalete, omoara si inhiba banuieli si “oftici”. Simona vrea doar experienta. Sigur, si un slice bun ar fi util.

PS. Cand scriu aceste randuri, Simona Halep joaca turneul  la Wimbledon!