Pace sau razboi

Pacea ne-o dorim cu toţii..şi nu mă refer neapărat la cea mondială..există un substrat al ei ce se leagă de interiorul nostru, de starea de împăcare sufletească, de echilibru..Războiul este factorul perturbator, ce dă peste cap armonia, ce usucă şi macină..însă fără unul nu ar fi luat fiinţă celălalt..nu am aprecia atât de intens frumuseţea sentimentelor ce ne înnobilează, ce ne ridică şi ne luminează aura dacă nu am fi ştiut cum e şi viceversa.. Poate tocmai acest şurub este cel care le leagă..Când suntem sinceri şi primim onestitate, când facem fapte bune atât faţă de noi, cât şi faţă de restul, ne cufundăm într-o stare de bine, de calm, de nevinovăţie..ne simţim curaţi, plini de virtuţi şi emanăm încredere..în schimb, atunci când avem ceva de ascuns, când greşim în mod repetat şi nu ne eliberăm de aceste poveri, se instalează acea bătălie cu noi şi în noi pe care nu o mai putem controla..Devenim irascibili, avem senzaţia că toţi ne arată cu degetul, ne simţim cu musca pe căciulă şi într-un final chiar ne dăm de gol..iar atunci pierdem prin knock-out stima celor pe care i-am dezamăgit..

Cu toţii spunem adevărul şi cu toţii minţim..Cu toţii nici nu realizăm că o facem şi cu toţii avem mustrări de conştiinţă..Câţi dintre voi nu au furat pe ascuns din prăjitura preparată special pentru o altă ocazie?! Câţi dintre voi n-au inventat motive care mai de care mai plauzibile pentru a justifica tema nescrisă?! Câţi dintre voi n-aţi pus în cârca altora vina voastră?! Câţi dintre voi n-aţi afirmat că nu voi aţi spart vaza cu flori de pe măsuţă?! Câţi dintre voi n-au aruncat supa cu tăiţei pe fereastră şi au pretins că au mâncat-o până la ultima picătură?! Câţi dintre voi n-au minţit din nou ca să acopere minciuna precedentă?! Câţi dintre voi n-au mai spus adevărul pentru că a trecut mult prea mult timp ca să mai fie nevoie?! Câţi dintre voi n-aţi “uitat” să explicaţi pe ce s-au dus banii săptămânali atunci când cereţi alţii?! Câţi dintre voi se regăsesc în aceste enumerări? Şi câţi dintre voi aveţi puterea să o recunoaşteţi? Eu ridic două degete..Acum e rândul tău..şi al tău..da da, şi al tău..

..ei, staţi mai uşor, nu vă îngrămădiţi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s