Medicina hidrogenului

image00002Comunicat de presă
Explicațiile medicului Astrid Cristina Sburlan
Medicina hidrogenului, metodă unică în lume pentru tratarea bolilor grave, ajunge și în România
 
Motivul pentru care tot mai mulți oameni contactează boli din ce în ce mai grave, care nu existau pe vremea bunicilor sau părinților noștri, este astăzi gradul ridicat de intoxicație din corpul nostru. Factorii de stres sau consumul unor produse alimentare lichide sau solide care nu mai respectă de mult parametrii optimi, se răsfrânge vizibil asupra stării noastre de sănătate.

Doctorul Astrid Cristina Sburlan, care a analizat în decursul carierei sale, starea de sănătate a mii de persoane, a observat un lucru tot mai straniu: aceiași oameni, de la an la an, prezintă un nivel tot mai ridicat de metale grele în corp și un nivel tot mai mic de vitamina D, indice foarte important al sistemului nostru imunitar. “Întrucât majoritatea pacienților mei au o muncă sedentară, de birou, este puțin probabil ca acest trend nociv să provină de la locul de muncă, ci mai degrabă aceste metale grele au fost preluate din gazele de eșapament, din sursele de apă, din alimente, din aerul tot mai poluat și mai greu respirabil din aglomerațiile urbane. Din păcate, trăim o perioadă fără precedent, în care suntem bombardați de toxine din toate părțile, toxine care ne afectează grav sistemul imunitar, ducând la apariția unor boli tot mai grave”, explică doctorul Astrid Cristina Sburlan.
Tehnica de detoxifiere a ajuns și în România
Împreună cu unul dintre cei mai apreciați doctori din lume, academicianul rus de origine armeană prof. dr. Ashot Khachatryan, doctorul Astrid Cristina Sburlan (și alți asociați) a deschis, în București, una dintre cele mai moderne centre de detoxifiere din Europa Centrală și de Est. Clinica Perfect Detox Efect funcționează după revoluționara metodă patentată de profesorul rus, prin care a tratat peste 50.000 de bolnavi din 11 țări, din 1993 încoace. Metoda unică în lume se bazează pe utilizarea terapiilor cu ioni de hidrogen și se numește medicina hidrogenului. 
“Practic, tot ce folosim noi în tratament, sunt soluții terapeutice, cu diverse tipuri de pH dar îmbogățite cu ioni de hidrogen. Soluțiile, datorită numărului mare de ioni de hidrogen conținut, sunt încărcate electric negativ. Odată intrate în corp, sarcinile electric negative, reușesc să neutralizeze sarcinile electric pozitive care există în interiorul celulelor bolnave, și apoi chiar să aducă la valori electric negative interiorul celular. În aceste noi condiții create, tumorile, virusurile, bacteriile și orice alt parazit nu mai pot exista. Adică este momentul în care practic tot ce există în interiorul celular ca factor “agresiv” nu mai are condiții de dezvoltare sau existență și, respectivele dezordini intracelulare dispar încetul cu încetul. Practic noi recreem condițiile de sănătate intracelulară, iar corpul fiecarui pacient reuseste să se vindece în ritmul lui propriu. Tratamentul din clinica noastra nu se oprește aici. După curățarea corpului până la nivel celular, refacem și bariera imunitară care, după cum se știe, este reprezentată de flora bacteriană sănătoasă (de calitate) din colon. Repopularea intestinului se face cu o floră bacteriană benefică ce contine 40 de tipuri de bacterii atent selectionate de academ. prof. dr. Ashot Khachatryan (tehnica fiind patentată de profesor pe numele său) si pe care fiecare nou-născut sănătos venit pe lume pe cale naturală (nu prin cezariană) le are. Practic, introducem pe toată lungimea intestinului gros, din 10 în 10 centimetri aceste soluții de bacterii vii care, încetul cu încetul se dezvoltă și repopulează întregul colon”, explică doctorul Astrid Cristina Sburlan.
Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s