Am vazut un norvegian…
Marturisesc ca saptamana trecuta am intrat intr-o librarie. Sa nu ma credeti vreun intelectual din ala cu aere de incultura. Nu! Era frig afara si prin preajma nu era nicio crasma decenta. Ba mai mult, nu era nici macar o biserica deschisa, asa ca am intrat in librarie. De obicei evit locurile astea de pierzanie, dar nu am avut incotro. Acolo era lume linistita, cald si multe carti. La carti nu m-am uitat, ca mai am vreo doua pe acasa, dar mi-a atras atentia un loc cu carti de colorat. Atentia mi-a fost atrasa de zbieretele unui copil.
– Vleau caltea aia! Ala flumoasa!
Copilul se pusese pe jos si urla cat il tineau plamanii. Langa el era un tip calm care ii spunea cu vocea joasa
– Hai acasa, ca ai destule la tine in camera..
– Nuuuu! Eu o vleau pe aia! Nu vleau alta!
– Te rog eu, spunea omul calm. Hai sa mergem, ca se uita lumea la noi..
– Nuuuuuu! Vleau carteaaaaaaa! Uratule! Carteaaaaa!
Oamenii calmi din librarie se uitau la scena cu sentimente amestecate. Unii il compatimeau pe sarmanul barbat, altii cum ar fi vanzatorii din librarie, pe copilul care vroia cartea aia scumpa.
Eu ma gandeam ca omul ala e norvegian. Nu a strigat la copil, nu i-a dat doua la cur…nimic!
Oricum, barbatul a iesit calm din librarie cu copilul urland in urma lui. Ma incalzisem destul, asa ca am iesit si eu. Pe trotuarul din fata librariei, copilul isi stergea mucii cu maneca, iar omul se rezema calm de zid privea cerul si tragea calm dintr-un joint…