O garsonieră cu un preț de 16.000 euro, situată într-un imobil nou, este cea mai ieftină proprietate scoasă la vânzare în cadrul Târgului Imobiliar Project Expo.
Locuința este cu 3.000 de euro mai ieftină decât anul trecut, când prețul acesteia era de 19.000 de euro, potrivit organizatorilor Târgului.
Imobilul în care se află garsoniera se situează în apropierea metroului Dimitrie Leonida, de pe Șoseaua Berceni.
Același dezvoltator imobiliar are în oferta ansambluri rezidențiale situate în Berceni, Brâncoveanu, Olteniței, Metalurgiei și Popești- Leordeni.
În ceea ce privește apartamentele cu două camere, acestea au prețuri cuprinse între 24.000 euro și 45.000 euro.
Și asta în timp ce oferta apartamentelor cu 3 camere, expusă la Târg, pleacă de la 40.000 de euro și urcă până la 65.000 de euro.
Printre proiectele nou lansate se numără condominii dimensiuni mici și medii, cochete, dar cu un grad ridicat de confort, ceea ce reprezintă o nouă tendință în ceea ce privește tipul proiectelor.
În plus, reapar garsoniere și apartamente all-inclusive, complet mobilate. De exemplu, o astfel de garsonieră, cu bucătărie mobilată și bar, se vinde cu un preț de 23.000 euro și are o suprafață utilă de 31 mp.
Un apartament cu 2 camere, cu o suprafață utilă de 50 mp, complet mobilat, bucătărie, living, dormitor, se vinde cu 41. 500 Euro.
O alta ofertă a dezvoltatorilor prezentată în cadrul Târgului este aceea care se referă la modalitățile de plată. Astfel, există locuințe care pot fi achiziționate și cu ajutorul sistemului buy-back sau printr-un sistem de eșalonare a plătii, de doi sau trei ani.