Când a fost ultima oară când ai rămas pe margine, în poziție intenționată de observator, urmărindu-ți cu bună ştiință copilul făcând până la capăt o alegere proastă? Ai rămas special aşa pentru că ştii exact că a ajunge pe cont propriu, la propria învățătură este una dintre cele mai satisfăcătoare şi împuternicitoare experiențe umane. Când ți-ai muşcat ultima oară limba şi nu ai pronunțat evidența pentru că ştii, că prin tăcerea ta, va traversa el singur, cu şanse mai mari de atingere a unei învățări intime, personale?

Când a fost ultima oară când i-ai explicat, când oferit rapid soluţii, demostrat şi insinuat cunoaşterea şi experiența ta? Când ai pus ultima oară, între tine şi el, ego-ul tău înțelept, învățat şi pățit, cu intenția de a-l ajuta cât mai mult?

Ține scorul în următoarea săptămână între prima variantă şi cea de a doua. Dacă ultima o bate pe prima rău de tot, e timpul să te dai la o parte, forțat, cu price preț. E greu al naibii, dar, cam tot ce asigură sănătatea lui mentală şi securitatea materială peste ani se formează în egală măsură acum, în copilărie, în interiorul tăcerilor şi al neintervențiilor tale.