O alta zi..si totusi, va exista mereu un cufar in care sa pastram ecoul zilei de ieri..Aceeasi repetabila distanta..ce se asterne intre noi, aceeasi neputinta de a fi noi mai mult sau mai putin…de a simti…de a cadea in genunchi..unii mai cu rezerve..altii fara..
Atata alb ma face si mai vulnerabila.. iar visele mele nu mai sunt vegheate… coltul de suflet ramas l-am pus intr-o cutiuta de catifea si i-am dat drumul pe mare.

Si eu…

Daca as crede ca stiu , as sfarsi prin a sti..Tot ce este nou, sperie!
De aceea, azi, inteleg ca destinul se ascunde, deseori, in cea mai cenusie si insesizabila banalitate.Suntem copiii nemarginiti in iubire, in dependenta, in lacrimi..
Si eu… iata-ma mai mult pentru mine decat pentru altii.
Pentru ca oamenii se leaga pentru totdeauna, intr-un moment cheie si legaturile alea nu dispar niciodata, oricat de slabe ar fi.Cred in lucruri si amintiri daruite, cred in intelesuri date de noi doar ca sa pastram timpul..clipele..sentimentele…