Un vanator, urmarind un mistret ranit, s-a afundat in padure si, fara sa-si dea seama, l-a prins noaptea si s-a ratacit. Batea vantul si ningea, iar el, disperat, mergea ca sa se incalzeasca, fara sa mai stie unde se afla. Intr-un tarziu vede undeva o lumina si tot mergand catre ea ajunge la un canton silvic. Bate la usa si apare padurarul.
– Te-ai ratacit, spune omul si il pofteste in casa. Este tarziu, ramai aici pana dimineata, cand iti arat drumul. Pana atunci stai la masa cu mine si cu nevasta-mea, dar avem numai mamaliga cu branza. Vanatorul era obosit si flamand, pentru ca a mers o zi intreaga fara sa manance nimic. Dupa ce mananca o vreme intreaba:
– Padurarule, pot sa mai iau un pic de mamaliga? Uite, mi-a ramas un pic de branza… Nu trece mult si intreaba din nou:
– Padurarule, pot sa mai iau un pic de branza? Uite ca mi-a mai ramas mamaliga… Dupa ce acestea se repeta de mai multe ori, adorm toti in singura camera unde era cald, padurarul cu nevasta, o femeie aratoasa, in pat iar vanatorul pe o saltea intinsa pe jos. Dupa miezul noptii vuietul vantului este acoperit de urletul unei haite de lupi. Padurarul sare din pat ca ars, se imbraca pe intuneric rasturnand cateva scaune si cat ai clipi dispare in noapte. In urma lui a ramas liniste. Dupa un timp vanatorul intreaba in intuneric:
– Oare sta mult?
– Sta mult, ii raspunde femeia in soapta.
– Oare nu ma prinde daca…? intreaba din nou vanatorul.
– Nu te prinde mai omule, ca pana iese el in calea lupilor la capatul paraului, poate sa treaca toata noaptea.
– Zici ca nu ma prinde daca…
– Nu te prinde fii sigur. Hai, curaj!
– Atunci, spune vanatorului ca ma duc sa mai iau un pic de mamaliga cu branza.