E viata noastra , resursa nesecata de sentimente de atatea ori traite, arhiva a regretelor, iluziilor si dezamagirilor. E o carte facuta din oglinzi sau o oglinda transformata in carte, singura oglinda in care propria-ti imagine e incetosata neclara subtila. Coperta e locul unde ne nastem, la inceput nu inseamna nimic pentru ca suntem incapabili sa ii intelegem rostul, mai apoi devine fundamental, motiv de mandrie, camp de lupta pe care invatam sa manuim sabia ratiunii, cu care ucidem de cele mai multe ori propriile ganduri, impulsuri, idealuri…

Paginile sunt chiar viata, sunt toate albe, aparent identice, insa fiecare cuvant iscalit reprezinta o noua stare de spirit, un nou sentiment negat sau dezvaluit, un nou loc blestemat sau binecuvantat, acel ceva sau cineva de care ai vrea sa scapi pe vecie sau insusi indispensabilul. Paginile sunt taioase, te poti rani oricand, insa durerea e subita, temporara si niciodata letala, asa cum si provocarile vietii sunt grele, dar nu imposibil de invins… Acele pagini au cunoscut mai mult decat orice roman premiat, au simtit copilaria prin frunze si flori asezate la presat, adolescenta prin inimioare pe la colturi si versuri din melodii scrise peste tot, maturitatea prin carti de vizita aruncate aiurea si batranetea atunci cand au fost incredintate cu grija unor alte maini mici de copil. Unele pagini sunt marcate, reprezinta momentele cele mai importante ale vietii noastre, petele de cafea reprezintă regretul si uitarea indusa, insa oricat de tare s-ar usca picatura de cafea, sentimentul ascuns ramane inca descoperit, vizibil si incontestabil… Paginile cu coltul indoit sunt momentele la care ne-am intoarce mereu cu aceeasi bucurie, clipele in care am simtit ca traim din plin, victoriile noastre, extazul nostru… Cuvintele subliniate cu evidentiator galben sunt reprezentative unei anumite perioade, unui moment, unei sarbatori unei depresii/deceptii. Uneori descoperi, ascuns printre pagini, un fir de par, e simbol al schimbarii, al maturizarii.

Si totusi…ce-i cu paginile smulse? Cateodata gasesti cate o pagina rupta sau poate chiar mai multe, unele rupte la nervi, mototolite si imbibate cu lacrimi, altele rupte partial din plictiseala, altele intepate cu creionul de abia ascutit… Paginile smulse sunt prietenii nostri pierduti. Ne abandoneaza, ne reneaga, renuntam la ei pentru ca s-au schimbat subit, pentru ca se fac de mult ori ca nu mai stiu cine suntem. Din pacate, oricat de mult am incerca sa ii uitam, raman parte din noi, oricat le-am mototoli amintirea, ea ne ramane mereu in suflet. Chiar daca la un moment dat unii nici macar nu te saluta, ii privesti in ochi si iti amintesti ca odata, demult, cand mai aveati ceva in comun va terorizati reciproc, plangeati sau urlati de fericire impreuna. Ochii acelor oameni nu se pot sterge din memorie, asa cum oricat de bine taiata, marginea paginii ramane mereu lipita de cotor. 

Cu pagini smulse sau fara, dictionarul e foarte gros, iar zgomotul paginilor e zgomotul asurzitor al vietii noastre atunci cand ni se deruleaza deodata in fata ochilor. Pe dictionarul meu, am scris cand eram mic numele meu cu majuscule strambe, si cerneala nu s-a sters inca. A ramas acolo, pentru ca si eu sunt acum aici. Din pacate nu pot deschide in acelasi timp paginile de la inceput si paginile de la sfarsit, asa cum nu poti trai trecutul si viitorul in acelasi timp, dar mijlocul… pe el il pot deschide simultan, il pot indrepta cu cotul, pentru ca si prezentul traieste acum prin tine, prin mine, trebuie doar sa inveti si sa invat sa-l simtim…

Paginile sunt multe si se încheie atunci cand nimic din ce e scris acolo nu te mai defineste, cand iti negi identitatea, cand nu mai stii cine esti. Dictionarul se incheie atunci cand il supui uitarii, cand ii inchizi coperta groasa si il arunci undeva, unde sa nu il mai poti gasi… Apoi te intorci la el, dar paginile sunt deja ingalbenite, cuvintele sunt aproape sterse, iar numele tau, initialele tale s-au dus si ele, aproape…Acum e plin de praf…il stergi cu degetul sau sufli, dar el se aseaza la loc, mai incerci o data si te lasi pagubas, e prea tarziu, nu-ti mai apartine…