Capitalismul impune, desigur, reguli stricte şi dure, legi scrise şi nescrise după care se mişcă întreaga societate, economiceşte vorbind. Într-o astfel de economie de piaţă, rețeta succesului s-ar putea traduce şi astfel: îți înființezi o televiziune, fie ea și de cartier, amplasată într-un apartament suficient de spaţios pentru a adăposti întreg arsenalul tehnic de care ai nevoie spre a pune în undă emisiunile pe care ţi le propui.

Dar ce fel de emisiuni să produci pentru a penetra piaţa pe care deja există câteva televiziuni consacrate şi cu rating-uri de invidiat? Cum să atragi atenţia publicului larg asupra subiectelor pe care le aduci în faţa sa, pe care i le serveşti consumatorului tradiţional de comercial, de inedit, de senzaţional?

Ei bine, tocmai aceasta este unica soluţie a ecuaţiei: senzaţionalul! Senzaţionalul sub toate formele sale: de la ridicol la confuz, de la scabros la morbid, de la sublim la decadent! Nemaivăzutul care să incite, să ţină trează curiozitatea, să uimească atât de mult, încât să nu-i dea răgazul telespectatorului, între două beri şi o pungă cu floricele, să se dezmeticească, oferindu-i non-stop poveşti, care mai de care mai incredibile!