Sistemul antigrindină a fost oprit

Sistemul antigrindină, oprit. Se estimează pierderi de sute de milioane de euro în agricultură

Programul Național Antigrindină a fost sistat, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunțând lipsa alocării fondurilor necesare activității de operare pentru anul în curs. Prin urmare, MADR a oprit funcționarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor.

Intervențiile active în atmosferă, atât pentru combaterea grindinei, cât și pentru stimularea precipitațiilor, sunt practici recunoscute și aplicate cu succes în diverse țări, precum Germania, Franța, Bulgaria, Republica Moldova, Serbia, Ungaria, Statele Unite ale Americii și Emiratele Arabe Unite. Aceste națiuni dispun de sisteme integrate și performante de peste cinci decenii.

„IAA își exprimă o profundă îngrijorare față de fermierii români, în special cei care dețin plantații viticole și livezi, care riscă pierderi semnificative în cazul producerii unor fenomene extreme înainte de recoltare. În absența intervențiilor, formațiunile noroase purtătoare de grindină de dimensiuni mari vor cauza daune severe culturilor agricole, care ar fi putut fi prevenite”, precizează Ionuț Lazăr, director de program al Unității Antigrindină din Vrancea, adăugând că toate țările vecine cu România au sisteme de protecție antigrindină care funcționează până la finalul sezonului.

Sursa: Agricultură & Food

Lasă un comentariu