Am vazut dansul hâd al fricii si-am amutit, era neconturat, nedefinit doar monstruos si de necuprins. Era ecou. Am incercat sa-i aud izbiturile si mutea, nu erau ale mele. Ea nu este a mea.
Nu ca nu ne-am cunoaste. Am facut prezentarile in intuneric când ea era umbra eu doar contur si – n lumina plapânda a stelelor, oriunde – liricand, cand ma gasea singur se prezenta cu un rece impersonal vrând parca sa o descopar .
Si fugeam, fugeam privind in urma .
Dincolo de ferestre deveneam Prâslea .
Un lucru am inteles, nu de umbra mea fug ci a ceva ce nu pot deslusi, a ascunsului cu chip de noapte. ..  Poate de aia nici nu agreez oamenii ce isi ascund privirea, au ceva din umbrele alea.
,, _ Mi-e fricaaaaaaaaa ” si ochii ei implora, cauta,intreaba. Strigatul nu este unul de ajutor. Este imperativ .
O clipa, m-am gândit sa-i fac suma trecutului.  Nimeni nu a banuit o clipa ca in spatel decoratiilor e ceva atât de fragil. Am bâjbâit un ,, de cine ? ” aproape gâtuit. Si mi-a raspuns ,, nu stiu , dar imi este frica” .
Invizibila iar, sigura de efect … râjeste nefiresc de sigura. Stie ca-i caut forma, stie ca-si bate joc de ratiune, de logica si-si infinge coltii in tot ce am mai drag .
Stie ca nici prozac -ul nu o invinge, nici Dumnezeu nici incornoratul.
E acolo si-mi râde in fata . ,, N-ai ce sa-mi faci, am invins”.
De data asta , da !
A invins un trup sleit de ani .