Noi, niste ființe umane, care suntem apogeul inteligenței, am ajuns sa ne batem pentru nimicuri pe plan economic, social, politic, ba chiar si religios. Am uitat de problemele esențiale ale fragilei noastre planete care face eforturi în a ne suporta. Nu o ascultăm, nu-i luăm temperatura când tușește, nu o tratăm când se îmbolnăvește, nu ne gândim că ea este una singură. Ea, este aici, de 4,54 miliarde de ani iar noi, înmulțindu-ne ca paraziții, am ajuns să fim 7 miliarde de nepăsători. Riscăm, la un moment dat, bolnavă fiind, ca frumoasa noastră planetă să tușească (doar atât, nimic mai mult) iar atunci ne vom confrunta cu extincția rasei noastre. Aflându-ne față în față cu cataclismul, ce vom face? În cunoscuta noastră indolență vom spune: „Doamne, ajută!”, pentru că acum spunem: „Doamne fereşte”

Vorba lui Eminescu: „Trăind în cercul vostru strâmt / Norocul vă petrece (…)”