SPONSORUL CARE SE IMPLICĂ ÎN LUPTA DDB

 

Suporterii lui Dinamo depun eforturi extraordinare pentru a obține licența pentru Europa și Liga 1. Suma de la care am plecat era aiuritoare, păreau imposibil de adunat 1.200.000 de Euro într-un timp atât de scurt: numai 30 de zile!
Însă în ultima lună am strâns cu toții din dinți și am reușit să adunăm bani cu care am anulat din datorii către foști angajați, am stins litigii și am normalizat situația contractuală cu oameni care activează în continuare în cadrul clubului.
Suma aceea exorbitantă a coborât astfel până la 450.000 €. De atât mai aveam nevoie ieri, 18 martie 2021, pentru ca Dinamo să obțină licența!
CUM ARATĂ UN SPONSOR ADEVĂRAT!?
Și aici intră în scenă sponsorul despre care vorbim! Este unul dintre sponsorii oficiali ai lui Dinamo, care a ales să se implice în lupta noastră atunci când clubul și suporterii aveam cea mai mare nevoie de el!
În urma discuțiilor purtate de DDB cu reprezentanții săi, sponsorul a fost de acord să plătească peste 100.000 de Euro în avans, din suma pe care urma să o vireze în club, conform contractului, până la sfârșitul anului în curs.
Asta înseamnă că suma de 450.000 de Euro necesară pentru licență coboară astăzi sub 350.000 €!
AȘA ARATĂ UN SPONSOR ADEVĂRAT!
ÎI MULȚUMIM ACUM, PUBLIC, ÎN NUMELE LUI DINAMO ȘI AL SUPORTERILOR SĂI!
Noi, DDB, suntem absolut convinși că împreună vom deveni mai puternici! Cu asemenea parteneri de încredere alături, Dinamo va obține pe viitor lucruri mari!
P.S. Îi vom face numele public în momentul în care partenerul nostru îşi va da acordul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s